Bun, bun… Pricep eu ca e potrivit sa ma opresc din (auto)victimizare si sa incep sa pun intrebari. Dar cui? Si de unde stiu eu cine-mi raspunde? Si cum functioneaza? Ca poate pentru tine o fi mai simplu, dar eu vreau sa stiu ca merge, ca Dumnezeu imi aude rugaciunile si intrebarile. Simt insa ca… vorbesc in gol, simt ca Dumnezeu e departe si nu cred ca azi are timp pentru mine…
Stiu. Am auzit de atatea ori mesajul de mai sus, sub o forma sau alta… Si de fiecare data, fiecare intrebare mi-a amintit de mine. De perioada cand si eu il uitasem pe Dumnezeu in pod.
Nu, nu am scris gresit. Exact acest lucru am vrut sa spun! Si o sa ma explic, cu drag.
Din punctul meu de vedere (e singurul pe care il exprim aici, pe acest blog), de-a lungul timpului am inaltat catre Dumnezeu milioane de rugaciuni, dar sentimentul meu era ca uneori nu am consistenta, ca nu SIMT ca am o comunicare corecta, coerenta… Gandeam ca nu am pus stecherul in priza corecta, iar indoielile mele ingreunau si mai mult procesul acesta.
De-as fi stiut atunci ca trairile mele se numesc „scoala”… De-as fi stiut ca toate aceste caderi si inaltari nu sunt nimic altceva decat manifestari ale invatari, ale cunoasterii si autocunoasterii… Insa acum inteleg ca totul face parte dintr-un proces minunat, pe care ni l-am ales inainte de a veni pe Pamant.
De ce spun ca-l uitasem pe Dumnezeu in pod? Pentru ca lansam toate rugaciunile intr-un „inalt” abstract, coplesitor de departe, fara nici o certitudine ca s-ar obosi vreun reprezentant al divinitatii sa-mi deschida scrisorile soptite si sa le mai si dea curs…
Cu timpul insa am invatat ca de fapt Dumnezeu este cat se poate de aproape. Dincolo de faptul ca e IN mine, imi e mereu alaturi. Imi stie prea bine temerile, indoielile, bucuriile si nazuintele, dar asteapta sa evoluez, sa cresc si sa am increderea ca ruga imi e facuta cum se cuvine. Asteapta si ma ajuta intai de toate sa VAD si sa INTELEG ceea ce am, sa vad si sa ma bucur de toate darurile prezente. Asteapta sa invat sa lucrez cot la cot cu dorintele mele, astfel incat visele sa imi fie acordate la soaptele sufletului. Doar intrebandu-ma de mii de ori ce vreau de fapt? am reusit sa trec prin sita mintii muuulte din dorintele care nu aveau concretete, care odata implinite ar fi convenit convenientelor sociale, dar atat.
Si acest ce vreau de fapt e bine sa-l formulam si din perspectiva divina, care „spune” atat de multe despre noi: ca suntem o picatura insufletita de lumina si nesfarsita iubire si tocmai de aceea e potrivit ca si dorintele noastre sa fie acordate la aceasta perceptie. In felul acesta scapam de limitari auto-impuse, de victimizari, de inutile si nedorite tristeti personale.
Stiu, nu am fost cu totii invatati ca meritam, ca suntem lumina din lumina. Dar depinde tare mult si de noi sa facem pasi mari prin viata. Sa decidem ca formularea adevarului personal este la fel de unica precum suntem noi. Ca adevarul meu e al meu, ca adevarul tau e cel pe care tu ti-l fauresti si e valabil doar pentru tine.
Acum il simt pe Dumnezeu tare aproape. Si stiu ca rugaciunile mele sunt ascultate. Dar mai stiu ca tot ceea ce vine spre mine este voia divina, manifestata conform dreptului meu divin, nivelului meu de evolutie si mai ales conform straduintei personale. Credeti-ma, acesta este un obiect la care Dumnezeu simt ca ne asculta foarte des, iar notele bune inseamna usi larg deschise, cu amandoua mainile!
Semnat,
colega voastra de scoala a vietii 🙂