De fiecare data cand ma gandesc la acest cuvant puternic, „pace”, imi aduc aminte de una din povestile pe care Dumnezeu a ingaduit sa le cunosc, traite intr-o alta viata. O poveste de razboi, despre care poate am sa scriu alta data. Recunosc insa ca acea constientizare a vremilor acelora tulburi m-a ajutat nespus sa-mi dau seama de rezonanta cuvantului „pace”, de puterea lui de aliniere si limpezire. Poate ca uneori cei care simt mai bine pacea sunt cei care-si vindeca ranile trecutului zbuciumat, cei care au plans, s-au intristat, au suferit, s-au tulburat…
– E adevarat ca aceasta poate fi o cale prin care sa cunosti mai bine Pacea, mi-a vorbit Ingerul.
E o faptura asezata in lotus, cu o privire patrunzatoare si foarte senina, cu un brau de un alb stralucitor peste haina de in. Se uita la mine ca si cum ar vedea prin sticla, se uita direct in sufletul meu si-l scaneaza, apoi zambeste cumva strengareste.
– Ti s-au vindecat frumos ranile. Nu mai erau demult ale tale, dar o vreme ti-a folosit sa te uiti la ele tocmai ca sa-ti amintesti sa faci alegerea potrivita. Au functionat ca o minunata aducere-aminte, ceea ce e grozav. Acum gata, nu se mai zaresc deloc ranile. Cum ti se pare?
Imi plec privirea usor rusinata. Stiu foarte bine la ce se refera, mai ales ca discutia se duce si de la sursa la lumina din mine, asa ca inteleg mai mult decat s-ar putea spune in cuvinte. Nici eu nu mai vad de ceva vreme cicatricile TRECUTULUI si desi nu stiam de ce, simteam oricum ca e de bine.
– Doar iubirea are puterea asta, stii? Iar pentru multi dintre oameni pacea e ca o treapta spre iubire, dar poate fi si invers, ca la tine. Interesant, nu? Cand ai ales sa iubesti mai mult, ai gasit pacea. Cand ai ales sa te zbati mai putin, ai aflat pacea. Cand ai ales sa te asezi in incredintarea iubitoare a lui Dumnezeu, ai inteles ca esti pace. De aceea ranile trecutului, fie el mai indepartat (existente anterioare) sau mai apropiat (viata prezenta), ranile acelea s-au vindecat frumos. Pentru ca ti-ai invatat lectia si ai ales PACEA.
– Chiar si cand ma enervez? Stii ca mai am de lucru cu modul in care reactionez cateodata…
– Mai ales ATUNCI!
– Nu inteleg. Cum adica, mai ales atunci? Atunci am sentimentul ca tocmai pacea am risipit-o, asemenea unui pahar scapat din maini intr-o o ploaie de tandari! strig eu, izbucnind in lacrimi.
– Nicidecum. Nu, copila mea. Mânia este un minunat maestru pentru tine, pentru ca te ajuta ca intr-o prima faza sa-ti intelegi STAREA, apoi sa o aduci in echilibru, revenind la pace. Tu nu mai esti demult un om manios sau nervos, esti un om care-si asuma starea pentru ca este OM, dar imediat intervine in ea, o analizeaza, vede ce anume poate sa faca, ce instrument iscusit sa foloseasca, cum sa aduca barca la mal. Si asta e tot lucrarea pacii, sa stii!
– Ma tulburam adeseori, vazand ca mi se mai intampla sa critic, sa ma enervez, etc. Si-mi parea rau ca nu reusesc sa-mi pastrez acea STARE despre care voi mi-ati vorbit de-atatea ori.
– Stim. Dar mai stim ca totul are nevoie de un „pic” de timp, iar instrumentul PACII este INTELEGEREA, pentru ca eu te sprijin de fiecare data cand ti-ai iesit din starea fireasca de echilibru, te sprijin si te incurajez sa cauti in tine cauza situatiei, sa vezi ce anume te-a adus aici, sa cercetezi sursa supararii. Asa inveti, asa intelegi, asa evoluezi!
– Recunosc ca mi-ar placea si mie sa fiu mai intelegatoare, dar acum ca am confirmarea si am si instrumentul tau, am sa aleg de fiecare data sa gasesc Pacea. Nu sa o caut, ci asa cum m-ati invatat voi, Ingerii mei, sa o gasesc! Va multumesc pentru intelegere, pentru daruri, pentru tot!